artist - Eugen Bratfanof
Prevestirile:
acces de vis pe umerii tăi se-nalţă
ca îngerii ce au crescut deodată,
ca minciunile născute-n taină
la umbră de nuc.
E timpul să-ţi scrijelesc povestea pe interiorul pleoapelor mele.
I. “Mă roade şi mă macină zilnic o cantitate excesivă de vise. Sunt nerealizabile, ştiu. Şi mai ştiu că, ori de câte ori te sărut, eşti un altcineva. Dacă îndrăznesc să închid ochii, tremuri şi apoi mă văd nevoită să te cuprind în braţele mele prea mici pentru deznădejdiile tale. Dacă îndrăznesc să-nchid ochii, mă des-fiinţezi, bucată cu bucată. Rămîn un ochi, o gură, un sân sau, în cel mai rău caz, un fir de apă stăruind pe buza de sus,ca melcul unui sărut. Mi-am dovedit ştiinţific, într-o dimineaţă când ai uitat fereastra deschisă, că tu defapt nu exişti. Habar n-am unde stai sau cum îţi târâi existenţa în real, pentru că eu nu te văd decât compus din serii de imagini suprapuse – un hibrid.
Inamic. Desfaci încet carne de pe oasele mele. Îi mângâi cicatricile şi mă săruţi pe ochiul stâng, (întotdeauna) devreme, când încă nu ai pus apa la încălzit. Stau pe un scaun, cu oasele mele goale, şi te privesc cum mânuieşti cu grijă cuţitele, aşa încât să nu tai din mine decât ceea ce e rău, ce-a putrezit pentru că am avut prea multă milă şi nu am pus sare pe răni deschise atunci când trebuia. Alegi bucăţile bune şi carnea mov de carnea verde. Îţi va fi mai uşor să le asortezi cromatic îmi spui, iar eu te cred. O larvă de sudoare ţi se scurge pe frunte şi rămân fascinată cum lucrezi fără încetare la cutia mea toracică. Bine-înţeles, ai ştiut din totdeauna că dacă vei avea cândva ocazia să mă descărnezi, acolo sălăşluieşte comoara mea de preţ. Te apleci şi-ţi lipeşti buzele de interiorul colorat al cutiei dezosate. E singura soluţie de a deosebi binele şi răul imaginar din ea. Bucăţile bune sunt cele care îţi simt miasma şi se retrag instinctiv, iar părţile rele sunt cele care se întind să-ţi răspundă la atingeri, cu scopul precis de a se infiltra în spaţiul tău şi de a te devora – la fel cum obişnuiau să facă şi cu mine. Însă tu eşti de prea mult timp în meseria asta (chiar cred că te-ai născut odată cu ea), de aceea, cu mişcări rapide, le smulgi de la locul lor, mestecându-le febril în timp ce măselele tale scot un scârţâit ciudat atunci când nimeresc bucăţi care se zbat mai tare.
Continuându-mi şirul gândurilor, adevărul e că nu m-am imaginat niciodată zăcând pe-o masă de bucătărie, printre cuţite de inox în a căror reflexie să mă multiplic. Cu toate astea, pot pune pariu că în scurt timp am să te mănânc. Bucăţile din mine, cele pe care tocmai le-ai înghiţit, se vor înapoi. Dar deocamdată eşti fericit. Deocamdată.
Ai obosit. Te dai un pas înapoi şi-ţi admiri opera. Da, arată bine – roz carnal, mov sidefiu şi verde pur – mai că îţi vine să îmi coşi trupul înapoi. Însă trebuie să ai răbdare. Te-aşteptă o gleznă, şi mai sunt şi mîinile cu degetele răsfirate într-un colţ, bătând cu arătătorul în masă de nerăbdare. Vii lângă mine să depui un sărut pe craniul meu proaspăt lustruit şi, dacă mă iau după oase, cumva crem-gălbui. Apoi îţi treci mâna peste suprafaţa asta fină, fină, fină. Şi eu vreau. M-am întrebat mereu cum se simte un craniu viu. Ai început să munceşti de zor,iar asta mi se pare atât de plăcut de privit. Oase peste oase. Simt cum se formează sunetul plin dintre un mine şi un alt mine, cum vibrează şi se-ntinde până când ajunge la ultima vertebră a şirei spinării. Oare aşa sunăm cu toţii? Asemeni unui clpot de cristal cu margini lise pregătit să se ascundă oriunde de teamă să nu se spargă? Oare tu cum suni?”
artist- Eugen Bratfanof
(1:19) cald, patul meu, părul ud şi lipit de ceafă. mi-e sete. hai, aprinde lumina. cană – apă rece, bun. respiră. frică. uită-te în oglindă. Doamne, sunt întreagă! sunt eu! futu-i, de ce m-am speriat aşa? mai uită-te o dată în oglindă. am ochii roşii – da, băut prea mult; rău la stomac. hai, înapoi în pat. linişteşte-te. încearcă să dormi. ai nevoie de…odih..nă…
pastel pe pieptul tău se lasă
închipuiri de moarte albă
te caută şi te cheamă
apă să-i aduci.
II. “Aş putea zice că e romantic – noi doi în cadă. Asta vrei tu, dacă tot s-a încălzit apa. Uite cât de priceput ai fost: nici nu se vede unde m-ai cusut. Poate o urmă mică pe gleznă, ca un fir de pânză de paianjen. Fină şi cu tentă mov. Normal că pot să o disting, doar mi-ai curăţat pupilele. Acum ochii mei sclipesc aşa frumos – stai, cum mi-ai spus? – ca un suflet viu. Te pricepi şi la cuvinte. Mincinosule.
Nu ai înţeles că nu îmi plac spaţiile inundate?! De ce noi doi în cadă? În cadă, unde sunt peste 60 de litrii de apă; în cadă, unde anunţă la televizor că se găsesc tot mai des cadavre. Dar ştiu ce ţi-ai propus. Te-ai prins că deja am început să fac parte din tine şi vrei să mă îneci. Dar nu, nu-mi dau drumul de aici. M-am prins bine de pragul ăsta afurisit de uşă şi n-am de gând să renunţ oricâte poveşti cu “înţelepţi chinezi” mă îmbrobodeşti că ai putea să-mi spui. Nenorocitule. Ştiu că te-ai gândit să mă găteşti întreagă. Am văzut în ochii tăi un film: o eu la cuptor, o eu garnisită cu pătrunjel sau preparată “flambe” pe un platou argintiu.
te-aşteaptă să te-ascunzi în apă,
să urli că te-neacă
fiecare vis ce se încheagă
pe umerii tăi.
Nu vreau să mă înec. Mi-e frică de tine, mai ales acum, când te apropii cu mişcări domoale, prinzându-te de acelaşi prag. Îmi spui că vom sta aşa până când am să încetez să mai urlu sau, cel puţin, am să-mi descleştez degetele de pe bucata de lemn. Ar trebui să iau în considerare, mi-ai mai spus, că dacă va fi să ne prăbuşim, cine o să mă mai repare dacă şi tu te-ai stricat? Privirea îmi arde în minte. Am obosit să răcnesc, aşa că tac. Treptat, simt cum pe faţă mi se întind şiroaie de vopsea, din verdele irisului până departe, către linia gâtului. Lacrimi de smarald am primit, să mi se potrivească perfect în strălucirea sufletului. Inevitabil, n-ai cum să înţelegi, dar a venit vremea să mă înec. Pastel pe pieptul meu şi pe braţele tale. Închide ochii copilă, inspiră de două ori şi lasă apa să-ţi cureţe plămânii. Haide, ai nevoie de …odih…nă…”
(1:20) tristeţe. cred că mi-a murit sufletul. repede la baie. hai, varsă tot răul afară din tine. inspiră AER. uită-te în oglindă. am visat. unde am pus telefonul? te rog răspunde…
– alo, n-am vrut să te trezesc, dar…
– nu dorm. nu pot să dorm. e bine că te aud. ştii, până la urmă te-am pictat. în mov şi verde, exact cum te văd când închid ochii. Maia…alo, mai eşti?
(1:22) închide telefonul. încă visezi. trebuie să înceteze. fă-l să înceteze. verifică. deschide dracului fereastra. sari.
nume: Maia Rupestru
detaliu, artist - Eugen Bratfanof
ora decesului: 1:22
